Acum asculti:

NON-STOP Music

sa joci intr-un mod nemaivazut

kabuki Kabuki este un gen de teatru tradiţional japonez care a luat naştere in prima perioadă a secolului al XVII-lea, mai exact in anul 1603.Perioada de început în tradiţia kabuki a fost cunoscută sub denumirea de kabuki-odori. Originea numelui se trage din verbul kabuku, care înseamnă a fi excentric, ieşit din comun sau din limitele bunului simţ, traducerea mot-a-mot fiind “să joci intr-un mod nemaivăzut”. Prima interpretă a genului a fost Kuni, care a dansat în travesti, îmbrăcându-se în nişte straie bărbăteşti ciudate. În istoria teatrului kabuki, artista apare sub numele de Izumo no Okuni (Okuni din Izumo).

Când acest gen de teatru a devenit popular, mai multe grupuri de curtezane au început să-l imite, noua formă intitulându-se Onna-kabuki (kabuki feminin). Spectacolele au fost susţinute atât în Kyoto, cât şi-n Edo sau în alte regiuni ale Japoniei. În 1629 a apărut un ordin care interzicea acest tip de spectacol, motivaţia fiind aceea că morala publică era afectată. A fost mai degrabă o transformare istorică. E drept că femeile actriţe erau adesea dispuse să practice şi prostituţia şi atunci shogunatul a ajuns la concluzia că ele înjoseau spiritul teatrului kabuki şi că spectacolele cu femei deveniseră de-a dreptul deplasate. Atunci, s-a hotărât ca toate rolurile, inclusiv cele de femei, să fie jucate de bărbaţi. Astfel Onna-kabuki a dispărut, iar oamenii şi-au orientat interesul către wakashu-kabuki, de data aceasta interpretat de băieţi foarte tineri. Dar cum şi în acest caz au reuşit să afecteze morala, în 1652 a fost emis un nou ordin de interdicţie.

A urmat in ordine cronologică perioada yaro-kabuki, artiştii fiind de această dată bărbaţi maturi. După această perioadă a început onnagata (bărbaţii interpretând roluri feminine). Erau anii în care şarmul personal era considerat mai important decât talentul actoricesc. A venit rândul wagoto şi genroku să fie la modă (1688-1704), kabuki înflorind în Edo şi Kamigata (Kyoto şi Osaka). Semnificaţia cuvântului kabuki s-a schimbat, astăzi : Ka (cântec), Bu (dans) şi Ki (tehnică şi îndemânare). Subiectele kabuki Subiectele erau adesea luate din realitate. Dacă se petrecea ceva scandalos sau ieşit din comun, la puţină vreme, acea întâmplare era transpusă pe scenă. De aceea, reprezentaţiile se şi bucurau de multă popularitate pentru că ele comentau subiectele in vogă la acel moment. 

În Europa, în teatrul elisabetan, numai bărbaţii aveau voie să practice meseria de actor. În spaţii atât de indepărtate unele de altele, teatrul avea astfel de similitudini. Unul dintre cele mai apreciate spectacole din acea epocă era povestea îndragostiţilor din Verona. Actorii de kabuki nu auziseră pe vremea aceea de Romeo şi Julieta dar jucau povestea personajelor lui Shakespeare. Interesant cum la distanţă atât de mare, povestea unei iubiri nemuritoare se juca in acelaşi timp cu modalităţi total diferite de exprimare. Minunea Japoniei Pe numele său real Namino Noriaki, Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea este una dintre minunile Japoniei. Descendent direct al unei faimoase familii de actori kabuki care şi-a început activitatea în Evul Mediu, el s-a dedicat teatrului tradiţional japonez încă de la vârsta de 2 ani. Artistul mărturiseşte că la 2 ani a început să studieze dansul. Ore în şir repeta paşii specifici în Noh şi în kabuki. “Când îi vedeam pe profesori venind, mă apuca groaza pentru că era o muncă cruntă. Făceam tot felul de exerciţii şi le repetam la infinit.

De exemplu, ţin minte că aveam în faţă o moviliţă de orez şi trebuia să ne aplecăm faţa peste ea în aşa fel încât, atunci când ne ridicam capul, movila aceea să rămână ca o floare.Repetam mişcările de atâtea ori, că mi se întâmpla adesea să adorm cu nasul în orez. Pe lângă pregătirea fizică, foarte dură şi intensă, învăţam textele şi rostirea lor specifică şi studiam mai multe instrumente. De pildă, mie îmi plăceau mult tobele, dar uram flautul. După ce deprinzi stilul casei tale de kabuki, trebuie să faci ucenicie pe la alte familii de actori. Copil fiind, eram nefericit că, după orele de curs, nu mai puteam rămâne la şcoală cu colegii care erau prinşi în tot soiul de cluburi artistice sau sportive. Imediat după ore, trebuia să merg la repetiţii şi, seara, la spectacol. Sigur că, în timp, a ajuns să-mi placă foarte mult. Aşa că azi spun, fără nici o urmă de regret, că viaţa mea este teatrul kabuki”(fragment din interviul “400 de ani de kabuki într-un singur om” de Gabriela Lupu). Pentru a face teatru kabuki în primul rând trebuie să fii bărbat. Condiţia absolut necesară însă, este să iubeşti sincer kabuki pentru că este o formă de teatru îngrozitor de grea şi de cele mai multe ori periculoasă.

Despre noi

Facebook

Contacteaza-ne

Bd. George Coşbuc, nr. 2 COSBUC Business Center etaj 10
Galati, GL 800378
RO
0236.460.382
Mobile: 0236.460.382
Fax: 0236.460.382
www.liderfm.ro

Gluma zilei

  • Un parlamentar român propune includerea in Codul Penal a conceptului de "regret efectiv", prin care persoanele care au comis evaziune fiscală sau spălare de bani ar putea scapa de răspundere penală.
    Nu, nu despre Liviu Dragnea este vorba. Vă reamintesc că acel concept se intitulează "regret efectiv", nu regret etern".